Andrei Ivan, goluri ca în vremurile bune împotriva campioanei CFR Cluj! Vârful Universității Craiova a fost decisiv | VIDEO

Andrei Ivan, goluri ca în vremurile bune împotriva campioanei CFR Cluj! Vârful Universității Craiova a fost decisiv | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Ivan trece cu siguranță prin cea mai bună formă din acest sezon! Atacantul a punctat superb în victoria Universității Craiova cu CFR Cluj, scor 2-0.

Andrei Ivan, decisiv în victoria cu CFR Cluj! Cum a adus victoria Universității Craiova prin două goluri superbe

Derby-ul de la Craiova, de sâmbătă, se îndrepta spre un rezultat de egalitate, însă Andrei Ivan a dat lovitura în repriza secundă. Cîmpanu i-a mișcat mingea lui Ivan, iar fostul jucător al lui Rapid Viena a tras tare, pe jos, iar cu ajutorul unei devieri balonul a intrat în poartă.

Pe final, Ivan a rezolvat definitiv „ecuația” partidei: șutul său a fost fără speranțe pentru Scuffet, iar vârful a stabilit astfel scorul final în Bănie: 2-0.

VIDEO: Golurile marcate de Andrei Ivan în derby-ul Universitatea Craiova – CFR Cluj

În străinătate, Andrei Ivan a evoluat între 2017 și 2019. La Krasndoar a fost cumpărat cu suma de 3 milioane de euro, apoi la Rapid Viena a venit sub formă de împrumut, un an mai târziu. In 2019 atacantul s-a reîntors în Bănie, contra sumei de 1,5 milioane de euro.

Mihai Rotaru i-a prelungit angajamentul lui Andrei Ivan cu acordul lui Mirel Rădoi

După scandalul excuderii din lot al lui Andrei Ivan, patronul Mihai Rotaru a recunoscut că i-a prelungit contractul fotbalistului fără să știe nimeni.

„Că tot vedeam anunțuri că Ivan nu își prelungește contractul. Ivan și-a prelungit contractul pe încă 5 ani încă de ceva vreme. Mirel Rădoi știa acest lucru.

Deci Ivan e jucătorul U Craiova, a semnat fără să clipească, fără să ceară un ban în plus. Fără nimic. A zis este echipa care m-a format, echipa unde am crescut de la 15 ani și 9 luni, voi da totul. Dacă plec bine, dacă nu, o viață pentru Știința”, a declarat Mihai Rotaru.

Sincer, mi-aș dori să câștig titlul cu Universitatea și abia apoi să prind un transfer în străinătate” – Andrei Ivan, Universitatea Craiova

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×